V-aţi fi putut imagina vreodată? Nici eu. Dar să nu lăudăm măgăoaia just yet.

Am fost azi să ridic un colet. În faţa mea o tanti. Nu ştiu ce dorea că pixul poştal fumega deja când am ajuns şi a continuat aşa mai bine de 5 minute. Probabil a completat în formular şi câte flotări a făcut bărbat-so în armată, prognoza meteo toamnă-iarnă 2009 şi motivele pentru care întârzie trenurile în România. În linii mari, un romancier într-o zi bună ar fi scris un bestseller în timpul ăsta şi-i mai rămânea şi de-o ţigară.

Data trecută am vrut să trimit un colet cu ramburs. După ce am completat de zor aceleaşi date pe acelaşi formular, dar în trei locuri diferite, mi s-a spus că pentru ramburs mai am de completat şi formularul verde cu negru pe care trebuia să-l iau de la alt ghişeu (se putea şi mai rău, puteam să-l iau de la alt oficiu poştal). Nu poţi nici să scuipi pe celălalt trotuar fără să completezi trei formulare tip şi fără să răsune în dublu exemplar clasica ştampilă poştală.

Cu ocazia asta mi-am dat seama care-i şpilu’ din spatele sloganului lor, ăla cu ”mai mult decât cuvinte” (că parcă aşa era): mai mult decât cuvinte – propoziţii! Multe, multe propoziţii, cât să umple toate formularele tip.

Dar să revenim la colet – venit din UK, cumpărat de pe net, trimis în 12.10 şi ridicat în 16.10 (mandat am primit în 15.10, deci coletul era în HD la 3 zile după ce plecase din Anglia. Intern fac şi doar 2 zile cu poşta normală, unde un colet de 800 de grame şi valoare declarată de 150 de roni costă 3 roni.

Can’t really beat that I guess.

Plecând de la premisa că nu aţi citit Bridget Jones şi că într-un moment al vieţii voastre o să aveţi ocazia să o faceţi, iată un preview care poate o să vă influenţeze decizia:

Luni 27 ianuarie (Primul capitol)

(bilanţul zilnic) câte kile are, câţi iubiţi, de câte ori a făcut sex ieri, câte calorii a băgat în ea ieri, câte calorii a consumat ieri făcând sex, care e totalul caloriilor rămase

7.15 am – se trezeşte lângă Mark Darcy şi se extaziază că-i de 4 săptămâni şi 5 zile cu el; se extaziază că Mark Darcy s-a mişcat;

7.30 am – Mark Darcy nu s-a trezit încă; Bridget se gândeşte să-i pregătească micul dejun; vrea să facă omletă cu cârnaţi şi ciuperci sau ouă Benedict sau ouă Florentine;

7.31 am – se întreabă ce sunt ouăle Benedict sau Florentine;

7.32 am – constată că nu are nici ciuperci, nici cârnaţi;

7.33 am – nici ouă;

7.34 am – nici lapte;

7.35 am – îl admiră pe Mark Darcy;

7.37 am – încă nu s-a trezit; se gândeşte să-l trezească;

7.40 am – se holbează la el;

7.50 am – Mark Darcy se ridică subit, îi spune să nu se mai holbeze şi o trimite să find something to do;

8.45 am – Bridget e în cafenea; se gândeşte la Mark Darcy;

8.50 am – se gândeşte la cum ar fi ca tată;

8.55 am – îşi spune că nu trebuie să fie obsesivă;

9 am – intră maică-sa în cafenea, o face de rahat şi-i spune că pleacă în vacanţă în Kenya;

11 am – întârzie la lucru;

11.03 am – vrea să-l sune pe Mark Darcy;

11.05 am – îi vin în cap nişte self help books; aşteaptă să o sune Mark Darcy;

11.15 am – ţipă şeful la ea; trebuie să meargă la Leicestershire pentru o transmisiune în direct; îşi zice nişte raising self-esteem stuff;

11.17 am – se gândeşte la interviul pe care trebuie să-l ia;

11.20 am – ce alt task ar mai putea primi;

11.21 am – sau alt task;

11.30 am – o sună Magda şi vorbesc tâmpenii 3 pagini;

7 pm – e acasă, rememorează interviul şi cum s-o suit pe un cal;

8.30 pm – se îmbracă în haine inconfortabile; îl aşteaptă pe Mark Darcy;

8.35 pm – se bucură că arată bine şi că-i hibridul perfect dintre gagică şi femeie de carieră;

8.40 pm – nu apare Mark;

8.45 pm – tot nu apare;

8.50 pm – apare; Bridget găteşte paste; vorbeşte la telefon cu Shaz şi Jude, prietenele ei; nu-i ies pastele şi comandă pizza; îl întreabă pe Mark dacă s-a gândit la cum ar fi să şi-o pună cu prietenele ei, el zice evident că da; se culcă; Bridget îl întreabă pe Mark dacă ea e a re-tread (femeie peste 30 de ani, necăsătorită, chestie care-i coşmarul gagicilor din carte); trebuie redat în formă originală:

‚Am I a re-tread?’ I said sleepily as he leaned over to blow out the candle.
‚A retard? No, darling’, he said, patting my bottom reassuringly. ‚A little strange, perhaps, but not a retard.’

Vineri 19 decembrie (Ultimul capitol)

(de trei capitole încoace nu a mai apărut bilanţul, deci probabil că şi-o găsit pacea interioară)

11 am – vine Crăciunul; se bucură că pleacă în State (datorită serviciului lui Mark); o sună Mark şi-i spune că s-au schimbat nişte chestii la lucru şi că nu mai pleacă în State; dar că are o altă sarcină; o întreabă cum i se pare Tailanda; Bridget bea vin şi fumează.

Watson, have you seen my imagination?

Că eu nu mi-o găsesc nicăieri…

În ziua în care un student s-a aruncat de la etajul 5 din corpul Electro al Politehnicii din Timişoara, Martin avea cursul festiv de încheiere a ciclului de licenţă. Martin era la serviciu şi, cum cursurile festive nu interferează prea tare cu preocupările lui, intenţiona să rămână acolo. Dar colegii l-au încurajat să participe la singurul curs de acest tip din viaţa sa.

Văzut izgonit de la locul muncii, Martin şi-a luat în calcul posibilităţile; pentru că ar fi fost ciudat să se întoarcă la lucru tuns şi bărbierit de la cursul festiv, a renunţat la ideea de a-şi vizita herstilistul şi a băgat un somn de două ore în intimitatea camerei sale. Plus o pungă de chipsuri cu pui la rotisor. Fără să aibă habar că al său curs festiv s-a întâmplat în acelaşi timp şi loc cu o sinucidere.

Întors la lucru cu ochii mijiţi, Martin a fost întâmpinat cu obişnuita întrebare cum o fost. La care a răspuns indiferent cu no, nimic special. De a doua zi, colegii şi-au schimbat părerea despre Martin. Martin.. ce să zic? Greu de impresionat. E un om care a văzut multe.

Am fost azi să efectuez o depunere (la bancă). Vis-a-vis de bancă era maşina unei firme de pază, care păzea un cort PSD. Adică ei, agenţii, păzeau. Împreună ei, agenţii, aveau vreo 120 de ani. Unul se ţinea de şale, iar celălalt îşi scărpina de zor inghinalii.

În bancă, alt nene de la securitate păzea intrarea, înarmat cu un rebus şi un şprei cu piper, bine prins în toc şi probabil sigilat. Tanti de la ghişeu încărca casetele bancomatului. Vreo 3 miliarde de lei vechi a tot numărat, în timp ce nenea de la intrare probabil a rezolvat 7 vertical şi 4+5 orizontal. La un moment dat a mai venit un nene, dotat şi cu un pistol al cărui toc atârna disgraţios de curea. Disgraţios în sensul că dacă pistolul atârna aşa vă puteţi imagina cum atârna nenea ăla în sinea lui. Prin urmare nu trebuie să fii chiar campion intergalactic la jujiţu ca să lustruieşti podeaua cu nenea înainte să pună mâna pe pistol / şprei.

Toate astea pe principiul ”nu vă fie frică, apără stelică”.

Ca să transformi rolele cu roţi de silicon în role cu roţi de plastic, atât la nivel de performanţe, cât şi la nivel de zgomot produs, e suficient să ieşi cu ele pe trotuarele din diverse urbi ale patriei, cum ar fi Hunedoara. Totuşi, rezultatul nu e garantat, întrucât aici poţi să ieşi cel mult la căzut pe role. Deci, dacă vrei roţi de plastic, trebuie să te încadrezi în timpul pe care fundul şi genunchii tăi îl suportă.

Femeile plâng în medie un an din viaţă. Băieţii nu plâng niciodată. Şi mă mai întrebam de ce suntem noi precipitate la nivel micro şi lente la nivel macro.

Când cineva scapă de ceva ca prin urechile acului, altcineva zice ai avut un îngeraş acolo sus. Numai că e greu să ştii exact la care dintre ei toţi se referă. Şi-atunci zâmbeşti complice, te întrebi care-i probabilitatea să vă gândiţi la acelaşi îngeraş şi speri că nu dezonorezi memoria persoanei evocate prin faptul că nu o identifici corect.

De fiecare dată când deschid o carte de la Jurnalul trebuie să-mi dau două palme ca să nu mă mai gândesc la căcatul ăla de reclamă.

Cât aşteaptă să intre la audieri, dacă tot îi la Palatul Parlamentului, Ciutacu stă la Alina Petrescu în direct. One great guy this is. Şi minştrii poasă fie la fel de activi. Numai că ei se plimbă din hotel pe măgăruş şi de pe tricicletă în bărcuţă.

Ciutacu şi Badea ar trebui să aibă vacanţe în extrasezon. Vacanţele lor distrug o mulţime de alte vacanţe.

Da, aceasta este reclama noastră de anul trecut. Bă, nu ştiu cum să zic, da’ m-o impresionat aşa de tare că habar n-am despre ce vorbeşti.

De ce au second-handurile nume de femei? Mă gândesc că n-o fi vreun apropo.

Când îi cheamă la talk-showuri şi împart ecranul în trei – o treime pentru guelf, una pentru ghibelin şi una pentru liberal – şi, în timpul gesticulărilor, mâinile unuia intră frecvent în căsuţa altuia, aproape că m-aştept s-aud că stimateee coleg x, vă rog să nu vă mai băgaţi mâinile în căsuţa mea.

Had I believed what Freud says, it would mean that I had been sexually abused as a child and I have been rejecting the memory.
But men in your family are quite handsome. Couldn’t be a bad memory.

Singurele reclame bune sunt la BMW şi la seminţe. Jeez.

Sloganul unui salon de înfrumuseţare, lipit ditai deasupra uşii, e frumuseţea vine din interior. !? m-o pierdut.

Doi soţi – în viaţă – au nu numai locul de veci cumpărat, dar şi crucea făcută, scrisă şi înfiptă; tot ce lipseşte sunt anii în care o să moară. Brr. Mai auzeam de practici din-astea simpatice. Unii îşi fac şi petrecerea de înmormântare cât sunt în viaţă. Oare cum aleg momentul? Fac una preventiv, după care, din an în an, hai bă să mai băgăm una că zise şefu’ că mă mai lasă.

Bărbaţii cu trăsături faciale simetrice se confruntă cu un risc mai scăzut de declin al funcţiilor mintale la bătrâneţe, susţin cercetătorii scoţieni. Mă gândeam la câteva feţe..

Oare dacă ne bagă cipuri mă lasă să-mi aleg numărul?

De ce ai vrea să dai cuiva bomboane în formă de inimă cu I love Milka? Se traduce fie prin o iubesc pe Milka (adică nu pe tine), fie prin iubesc o vacă.

Nu ştiu cum e la alţii, dar sigur n-are cum să fie ca la noi… Nu cred că ajunge un portar ca scos din filme ca să te numeşti hotel respectabil, dar de fapt ce ştiu eu? Parcă şi aud textele cu ”aşa-i la hotel/aşa se face” etc. (not that I would actually give a fuck).

Mi-e prea somn ca s-o lungesc, aşa că long story short: toate bune şi frumoase până când ieşi din lift şi găseşti la intrarea pe hol o uşă din termopan maro de genul ălora de la magazinele mixte de la colţ de cartier, şi asta după ce până acolo parcă te plimbai prin ceva conac baroc. În fine… partea cea mai dulce se găseşte în cameră (dotată cu deja standardele baie, aer condiţionat, tembelizor, net, frigider şi, din loc în loc, câte-un tablou kitschos) unde apa la minibar costă 6 roni sfertu’ de litru, iar un prezervativ strategic plasat lângă duş costă 10 (ZECE) EURO!!!!!!!!! (erau de fapt 2, probabil în ideea că n-ar fi frumos să ”declanşezi” aleator-întâmplător şi să rămâi fără alternative).

Cu alte cuvinte, la 4 stele, dacă te ia romantismul prin surprindere, va trebui să cotizezi cu cel puţin 10 euro protecţia şi câte 6 RONI de capăt romantic, apa plată cu care să-ţi potoleşti setea. Asta înseamnă să te f**i de toate stelele!

Intuind principiul de bază al modei, ziceam că la un moment dat din an nişte creatori de modă decid că în sezonul x o să se poarte nişte ţoale y de nişte anumite culori, lungimi, forme şi brizbrizuri. Nu e rost de niciun sondaj al preferinţelor sau studiu al tendinţelor. Tendinţele sunt impuse de către creatori. Iar cei pasionaţi de modă, deci cei care contează pentru industrie, nu ţin de fapt să-şi exprime vreo preferinţă, fiindcă ea decurge din ce i-a căşunat creatorului. Pe urmă, modelele respective sau elementele lor distinctive sunt preluate şi răspândite la toate nivelurile de posibilitate materială.

Dacă ar fi vorba numai de haine, n-ar fi o problemă; oricând mai există ceva reminiscenţe ale sezoanelor trecute, articole produse accidental sau rude care au prins vremuri mai bune. Dar mai e şi pricina accesoriilor care au o mobilitate redusă. Ochelarii, de exemplu. Gama 2009/2010 în materie de ochelari e dubioasă. Se merge pe stilul pătrăţos şi lentilă liberă în partea de jos sau pătrăţos cu lentilă încadrată complet şi ramă groasă. Ceea ce îi foarte fain.

Elementele distinctive şi distructive sunt braţele ramelor, care par a fi ieşit din atelierul lui Moş Crăciun sau din cel al lui Ghiberti sau din amândouă în acelaşi timp. Dacă nu-s scobite, atunci sigur au ţinte, 2 culori diferite sau 3 nuanţe ale aceleiaşi culori. Dacă n-au ţinte, atunci sigur au tot soiul de scobituri. Dar în general le au pe toate.

Ramele în sine nu arată neapărat respingător; dar utilizatorii finali nu sunt modele aranjate în permanenţă care îşi asortează brizbrizurile ochelarilor la bluziţă, cravată şi coafură, ci oameni un pic mai hâzi pe care o piesă din-asta meşteşugită stă ca o cizmă în cuier. Partea bună e că, datorită creativităţii celor care construiesc ochelari, o să ne putem bucura (mai mult din exterior decât din spatele lentilelor) de o faună şi floră ochelaristică interesantă.

Dacă îi o chestie pe care o urăsc atunci când dau mâna cu cineva, aia e mâna de plastelină. Din varii motive – posibil dorinţa de a părea un bibelou pe care, gizăs, ai onoarea să-l atingi – unele unii îţi plasează în mână o mână de-a lor lipsită de orice fel de vlagă. De fapt, nici măcar nu şi-o plasează. O întind leşinat, neschiţând nicio strângere din degete.

În loc să găsesc o mână cât de cât fermă în mâna mea, mă trezesc cu o terminaţie moale şi pasivă care mă face să mă gândesc la Alien 4. Şi s-a dus naibii actul strângerii de mâini. Pentru că ideea nu era nici să ne atingem tandru, nici să am eu ocazia de a studia textura pielii de bibelou, nici să-mi vină idei despre cum aş înnoda mâna aia de vreo două ori ca să-i vină mintea la cap şi, nu, nici să ne jucăm de-a plastelina.

Mie asta nu-mi spune că eşti delicată sau feminină, ci mai degrabă că n-ai niciun chef să-mi strângi mâna sau că te gândeşti la prostia aia antibacteriană şi anti-imunitate pe care o ai în geantă.

Oare Madonna cum dă mâna? (În caz că nu ştiaţi, după seara de diseară, o să apară aurore boreale deasupra capitalei 7 nopţi la rând, sălile de fitness o să se închidă de umilinţă, iar în Parcul Izvor o să crească pe gratis 7 milioane de fire de iarbă.)