Mă strădui în ultima vreme să dovedesc franceza şi, cum stau aşa cu dicţionarul francez-englez în faţă (cred că există şi francez-române bunicele online, dar îi mai triling cu ăsta), mai dau peste câte un cuvânt care se cheamă, de exemplu, bestiaire. Şi găsesc că înseamnă bestiary. Care habar nu am ce înseamnă. Şi atunci mă duc la hallo.ro şi aflu că înseamnă bestiar. Care habar nu am ce înseamnă. Şi merg la dexonline şi aflu că înseamnă „antologie medievală de fabule sau de povestiri alegorice cu animale” sau „gladiator care lupta cu fiarele sălbatice în arenele romane”.

Şi aşa trec prin 3 dicţionare ca să aflu un cuvânt. Partea bună: îl ştiu notez în 3 limbi plus o definiţie. Partea proastă: consumă timp. Partea proastă: bestiaire e unul din prea multele exemple care trec prin procesul ăsta şi care mă fac să-mi dau seama că mai e mult de explorat din engleză şi, un pic mai trist, din română. Partea bună: îmi dau seama. Partea proastă: cum să nu ştii ce înseamnă bestiar?

Păi îi logic. Bestial cu l se referă la bestii, da? Adică la ceva ce conţine multe bestii, ce e determinat, definit de prezenţa bestiilor. Iniţial, antologia cu animale şi gladiatorul cu fiarele lui se chemau bestiale. O bestială, antologia; şi un bestial, gladiatorul.

Ulterior, au apărut telefoanele bestiale, maşinile bestiale şi ţâţele bestiale. Care erau nişte gururi ale bestialităţii şi se chemau bestiale prin însăşi natura dânselor. Şi, pentru că telefoanele şi maşinile şi ţâţele nu au vrut să fie la un loc cu fiarele şi luptătorii pentru că erau bădărani şi nu aveau stil, fiarele şi luptătorii au fost obligaţi să cedeze denumirea bestială celor trei.

De ce nu invers? Pentru că fiare şi luptători conţin litera r, pe când telefoane, maşini şi ţâţe – nu. Oricum, ce mi-i o literă uşor schimbată? L sau r. Mare brânză.

Toată lumea ştie regula 2 de la despărţirea în silabe. Că despărţirea, atunci când ai un grup de două consoane, se face între cele două consoane. Există şi excepţia care duce la plasarea liniuţei înaintea întregului grup de două consoane, şi anume situaţia în care prima consoană e b, c, d, f, h, t, v, iar a doua – l sau r. Deci l şi r sunt practic fraţi. Şi deci fiarele şi luptătorii n-au avut ce să comenteze.

Io zic că or avut o logică impecabilă.