Mă şcolesc în Seraing, Liege semestrul ăsta, deci o să prestez despre chestii de aici o vreme. Şi, aşa cum îi normal când mergi undeva ca să înveţi, o să încep cu un post despre cum m-am tuns.

Acasă, toate frizeriţele se strâmbă şi îmi spun că n-o să-mi stea bine cu părul scurt (de parcă le-aş fi zis să mă tundă ca să-mi stea bine). Şi, de voie, de nevoie, le dau dreptate şi afirm că da.. dvs. aveţi ochiul format. Pentru că mi-e teamă că, dacă insist, o să mă tundă ampicioarelea numai ca să-mi demonstreze că au dreptate.

Una a fost foarte directă şi mi-a zis că ea mă tunde scurt dacă vreau, numai că o să arăt ca un copil prost pe urmă. Dacă Claudia Schiffer s-ar îmbrăca în costum de scafandru, ar fi tot sexi. Unii oameni au caracteristici care sunt aşa, intrinseci, există indiferent de context. Eu credeam că arăt ca un copil prost tot timpul.

Credeam că am o inteligenţă sclipitoare care mi se citeşte pe faţă indiferent de cum sunt tunsă. Dar tanti cu foarfecele mi-a distrus impresia. Am stat o săptămână cufundată în meditaţie. Iar săptămâna următoare mi-am luat o enciclopedie Larousse cu animale, cum a primit Raluca pe a doua de ziua ei. Mi-am zis că de undeva trebe să încep.

În Liege, toate coafezele pe care le-am văzut sunt bărbaţi. Da, efeminaţi, dacă vă bătea gândul.

Într-o zi, pe finalul cursurilor, cum înţelesesem o medie de 5 fraze pe oră (cursurile sunt în franceză), mă simţeam mică şi naşpa şi am hotărât să ies din starea respectivă folosind una dintre metodele foarte profunde şi deştepte – schimbarea frizurii.

Şi am aterizat la unul dintre coafeji coafeze. Şi ăsta o fost direct. Mi-o zis că am o faţă tristă (trist eşti tu mă) şi că, cu cât mi-i mai scurt părul, cu atât îs mai puţin tristă. Nu m-a-ntrebat dacă-s sigură că vreau mai scurt, nu mi-o zis că n-o să-mi stea bine. S-a apucat să caute prin reviste şi să-mi arate poze şi, după jumate de oră, am luat dintr-o poză faţa, dintr-o poză spatele şi din alta lateralele. Şi m-a tuns.

Colegii mei au zis că a făcut o treabă bună. Dan a-nceput să-mi zică Sandu, dar părerea lui nu contează, mai ales că el mă vede numai pe Skype şi nu poate să înţeleagă despre ce operă de artă vorbim aicea.

Aşa. In your face la foarfecele din România.

(Titlul îi aparţine lui Dan. Ca să aibă senzaţia că părerea lui contează din când în când.)